Pe data de 4 februarie 1872 se năştea la Botoşani unul din pictorii de substanţă ai unei perioade importante din istoria noastră – Octav Băncilă. Considerat un pictor ce a abordat mai mult în tablourile sale tematica socială, tematica vieţii ţăranului, a muncitorului român, fiind un admirator şi susţinător al politicii de stânga, Octav Băncilă poate fi cercetat din mai multe unghiuri de vedere, mai ales că opera sa este destul de complexă. Format la şcoala ieşeană de artă, apoi studiind la Munchen şi făcând diferite introspecţii în lumea artei prin călătoriile de studii din Franţa şi Italia, acesta s-a întors pe plaiurile româneşti construindu-şi cu grijă drumul său artistic, fiind impresionat de viaţa semenilor săi. Poate tocmai această sensibilitate în faţa vieţii austere, a neajunsurilor, a scenelor tulburătoare la care asista în peregrinările sale prin cartierele mărginaşe ale Iaşului, a rezonat şi cu fragilitatea ş efemeritatea vieţii florilor.
Am fost emoţionată când am descoperit tablouri cu tematică florală pictate de Octavian Băncilă. Opera sa are un tragism prin subiecte abordate, dar mai ales prin modul lor de a fi pictate pe pânză, prin desenul incisiv şi prin cromatica sugestivă. De aceea am considerat că trebuie să scriu despre modul de a se apropia de tema florală. Cel mai cunoscut pictor al florilor în istoria artei româneşti este Ştefan Luchian. Dar acest subiect pe care acest maestru l-a introdus prin iscusinţa sa, ca temă, în arta plastică, a fost abordat şi de Băncilă.
Pentru că ne este dor de primăvară am ales să fac un comentariu plastic la tabloul intitulat simplu ,,Ghiocei”. Aceste flori simbolice, care aduc bucurie în sufletele noastre prin apariţia lor, au fost aşezate într-un vas sferic, amplasat pe axul central al lucrării. Prin modul lor de aşezare, fiecare ghiocel căutând parcă să se făcă văzut, se creează o senzaţie de ludic. Pare a fi dinamizat întreagul tablou tocmai prin ,,mişcarea” acestor flori. Albul lor înconjurat de tonurile reci de verde se detaşează pe fondul de brunuri cu inflexiuni de ocru. Pictând în pensulaţii lejere, dar care respectă formele, artistul a redat în tablou oarecum freamătul primăverii şi prospeţimea ei.
Rămânând încă puţin în acest mirific anotimp, de trezire a naturii la o nouă viaţă, am fost impresionată de lucrarea ,,Narcise”. Florile, albe şi galbene, par a irumpe dintr-un pahar de sticlă, ca nişte mici artificii pentru a lumina întreg tabloul. Fondul tratat în tonuri de brun roşcat şi până la negru se reflectă în cromatica mesei, loc unde este aşezat paharul. Totul pare un joc între pensulaţiile încărcate de materie picturală şi urmele lăsate de spatulă. Pentru a nu izola corolele florale numai în partea superioară a tabloului, artistul aşează două flori pe masă, echilibrând compoziţia. Şi pentru a aduce un plus de luminuozitate, accentuează reflexia paharului pe suprafaţa mesei.
,,Panseluţe”, o compoziţie în care griurile reci predomină, dar dintre ele se detaşează buchetul format din aceste flori gingaşe, prin alburile, galbenul, violetul ce dau o notă dau ritmicitate şi muzicalitate întregii lucrări.
,,Trandafiri” flori cu o anume nobleţe, considerate florile iubirii, au format un subiect fascinant pentru un alt tablou, interesant fiind modul de compunere al spaţiului pictural. Practic, artistul împarte lucrarea in două zone în care amplasează petele de alb, unele cu tonuri calde care formează buchetul de trandafiri le dispune în partea stângă şi altele cu tonuri reci, care alcătuiesc vasul de porţelan în care este pus buchetul le aşează în partea dreaptă. Astfel albul predomină dar are o strălucire specială tocmai prin tonurile închise de brun ale mesei şi fondului.
Liliacul este o floare foarte pretenţioasă în redarea sa, deoarece artistul este tentat de a fi cât mai fidel acestui subiect şi poate ,,aluneca” spre un alt tip de exprimare, un fel de kitsch. Dar Octav Băncilă, prin măiestria sa, demonstrează cum trebuie privită această floare, adică în ansamblul ei. Vine şi cu o inovaţie compoziţională, care se poate afla din titlu ,,Crenguţe de liliac”. Amplasează aceste ramuri direct pe masă. Florile sunt puse în valoare atât prin jocul de tonuri de la alb până la tonuri de violet cu inflexiuni de roz, cât şi prin tonurile de verde, tonuri ce echilibrează vizual. Tot acest buchet se detaşează pe acelaşi tip de fond, prezent şi la celelalte lucrări, adică cel în care predomină gama caldă.
Frumuseţea a descoperit-o pictând violete, flori de câmp, crini, maci, crizanteme. Fiecărui tip de floare a ştiut să îi redea fragilitatea, eleganţa, rafinamentul.
Aceste lucrări cu tematică florală sunt transpuneri pe pânză a stărilor interioare ale pictorului şi pot fi privite şi ca nişte lecţii de înţelegere a efemerului. Am spus lecţii pentru că Octav Băncilă a fost profesor, la început la şcoli gimnaziale, apoi a ajuns profesor universitar la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti. Aici a îndrumat multe generaţii, dar un student remarcabil, care ulerior a devenit o mare figură în plastica românească a fost Corneliu Baba, de la a cărui trecere în lumea spiritelor se împlinesc anul acesta 20 de ani.
